Palatul Versailles în 4k
Situat la ieșirea din Paris, Palatul Versailles a fost construit de regii Ludovic al XIII și Ludovic al XIV cel Mare. Geometria și armonia lui desăvârșită a fost un model pentru nenumărate alte palate, în special în Germania, dar și pentru planul de urbanism al orașelor americane, în special Washington. |n parcul palatului au fost construite alte două palate celebre: Marele și Micul Trianon, embleme la rândul lor ale atei rococo și neoclasice.
Conceput inițial ca locuință de vânătoare și agrement, apoi ca reședință temporară, palatul a devenit reședința permanentă a lui Ludovic XIV, Regele Soare. |n timpul său palatu a căpătat dimensiuni impresionante, ajungând la o lățime de peste 600 de metri. |ncăperile acestui palat sunt și ele aproape la fel de celebre datorită evenimentelor istorice care s-au desfășurat aici, între care și semnarea tratatelor de pace de după al doilea război mondial, cele care au stabilit actuala configurație a lumii. cele mai cunoscute saloane sunt Galeria Oglinzilor, Salonul Păcii și Salonul Războiului.
Parcul care înconjoară palatul este și el unul care se bucură de faimă doatorată dimensiunilor impresionante, celor peste 1000 de fântâni, dar în principal pentru simetria deosebită a aleilor și pentru vegetația care a fost tratată ca și piatra construcțiilor, silită să ia exact acele forme pe care le-au stabilit arhitecții.
Palatele de la Versailles aduc și o mare noutate arhitectonică-funcțională, din momentul construcției lor renunțându-se aproape total la ideea de castel ca reședință regală, preferându-se în locul ei concepția de palate impresionante și comode. Evoluția palatelor din castele ale căror funcții militare s-a estompat este evidentă mai ales la Louvru, care cuprinde ca nucleu o veche incintă fortificată în jurul căreia s-a dezvoltat palatul. |n secolul XVI fortificațiile de tip castel sau cetate deveniseră total inutile datorită noilor tehnici militare și în special datorită perfecționării artileriei. Pentru apărare au fost preferate construcții stelare de tip Vauban, cu structură stelară, bastioane cu platforme de artilerie, tranșee și cazemate, reședințele devenind din acest moment lipsite de rol militar și transformate în palate propriu-zise.
Comentarii
Trimiteți un comentariu