Biserica din Densus, construită cu piatră din Ulpia Traiana Sarmizegetusa

Biserica din Densuș (Țara Hațegului)
Biserica Sfântul Nicolae din Densuș este una din cele mai vechi biserici din România în care serviciul liturgic se desfășoară neîntrerupt până în prezent. Edificiul a fost ridicat în secolul al XIII-lea în stil romanic, pe ruinele unei construcții din antichitate (sec. IV). De plan pătrat (cca 6 x 6 m), naosul este străpuns de un turn în jurul căruia se află un spațiu îngust acoperit cu o boltă de sprijin. Spre est se află o absidă semicirculară, atât la interior cât și la exterior, având pe latura sudică un diaconicon de mari dimensiuni. Acoperișul întregii construcții este din plăci de piatră. Încăperi anexe au fost adăugate pe latura sudică în sec. XIV-XV. Construită din pietre fasonate romane aduse din ruinele din apropiere, biserica are o înfățișare ciudată care nu ascunde însă amprentele stilistice ale romanicului târziu. Valoroasele fragmente de pictură murală, datând din 1443, opera unei echipe de maeștri, în frunte cu Ștefan, unul din primii zugravi români cunoscuți, vădesc strânse legături stilistice cu picturile de epocă din Țara Românească. Biserica a fost reprodusă în 1973 pe un timbru poștal cu valoarea de 40 bani (design: I. Untch, perforație: 13 1/4) dintr-o serie cu clădiri monument istoric din toată România.




vezi si articolul 

BISERICA DIN DENSUS

Comentarii