Stavropoleos - Imagini cu Biserica Stavropoleos din Bucuresti



  • BISERICA STAVROPOLEOS

  • Str.Postei 6, Bucuresti


Numele bisericii este legat de cel al ctitorului ei, ieromonahul Ioanichie, care avea sa ajunga mitropolit de Stavropolis. Acesta a ridicat, mai intâi, in aceasta parte a orasului un han (mentionat documentar in 1704) iar apoi a modificat un vechi paraclis al unei familii de boieri din Popesti si a inzestrat hanul cu o capela. Hanul, teminat la 30 octombrie 1724 nu a rezistat (ruinele sale fiind demolate in 1886) insa mica biserica se impune si astazi prin armonia proportiilor si prin bogata ornamentatie a pridvorului sau.

 

La inceput biserica avea o singura incapere de format dreptunghiular. In perioada 1728-1733 i s-au adaugat absidele laterale si pridvorul, iar in perioada 1899-1904 a beneficiat de o prima restaurare, facuta de arhitectul Ioan Mincu.

Fatadele bisericii sunt impartite in doua registre inegale printr-un brâu format din ghirlande de frunze si flori. Registrul inferior, deosebit de inalt, este decorat cu o succesiune de arcade prelungi in acolada, sustinute pe semicoloane angajate. Registrul superior, mult mai ingust, este ornat cu un sir de medalioane infatisând figuri de sfinti.

Cea mai valoroasa parte a bisericii, din punct de vedere al plasticii decorative, este pridvorul. Prevazut cu cinci arcade polilobate, el se termina jos cu o balustrada de piatra acoperita cu o mare varietate de elemente decorative (vrejuri, flori) precum si cu o scena biblica (lupta lui Samson cu leul).

Coloanele care sustin pridvorul au capiteluri neocorintice si bazele acoperite cu sculpturi din piatra. Fusurile coloanelor sunt strabatute de caneluri, formate din frunze de feriga. Remarcabile sunt si usile de la intrare care poarta podoaba unor migaloase sculpturi de lemn.

De retinut ca, in anul 1900, poetul Tudor Arghezi a slujit ca diacon in aceasta biserica.



Comentarii

Trimiteți un comentariu